Poponet-Codin-Maticiuc-723x347_c

OMUL LUI MAZĂRE + OMUL LUI BECALI + TAC`SU LUI POPONEŢ = UN NOU CARTIER DE LUX LA CONSTANŢA

Mai mulţi investitori privaţi s-au unit să ceară avizul Agenţiei de Mediu pentru realizarea unei conducte de descărcare şi a unei canalizări de ape pluviale, pentru ansamblurile de locuinţe Tomis Plus şi Sigma Residence. Tomis Plus este deja un cartier cunoscut al Constanţei, ridicat, în mare parte, de un grup de afaceri coordonat de Sorin Vergiliu Vişenescu şi Lucian Orban. În schimb, Sigma Residence este ultima fiţă în materie de imobiliare. Este, de fapt, un vis al altei găşti de afaceri de a umple cu vile şi blocuri spaţiul extrem de generos dintre centrul comercial Tom-Carrefour şi cartierul Tomis Plus. Investitorii sunt: Husein Ozghen, un apropiat al fostei triplete de aur a Constanţei – Radu Mazăre-Nicuşor Constantinescu – Sorin Strutisnky; Gheorghe Alexa – finul lui Gigi Becali şi Ion Maticiuc – tatăl cunoscutului personaj monden Codin Maticiuc, zis „Poponeţ”.

Un proiect care se pregătea, mocnit, încă din anul 2002

Ozghen, Alexa şi Maticiuc (foto) sunt proprietarii terenului dintre Tomis Plus şi Centrul Comercial Tom. În bună parte, chiar şi terenurile de sub Tom, în suprafaţă de 157.504,62 mp, au aparţinut celor trei, mai puţin o „palmă” de 7.253 de metri pătraţi, cumpărată de Sorin Strutinsky de la Primăria lui Radu Mazăre, în aprilie 2003. Deopotrivă au vândut, în 2005, către compania care deţine brandul Carrefour. O investigaţie realizată de Ziua de Constanţa la acel moment (vezi aici şi aici) atestă că terenurile fuseseră cumpărate, în marea lor majoritate, de soţii Ion şi Smaranda Maticiuc, în perioada 2002-2003, de la persoanele puse în posesie în procedura fondului funciar. Mai departe, soţii Maticiuc au vândut terenurile către fiul lor, poreclitul Poponeţ. La capătul firului, Poponeţ a revândut suprafeţele către Husein Ozghen, Gigi Alexa şi Ion Maticiuc, în indiviziune. Două loturi, ambele aflate în vecinătatea fostei Ferme 7 a IAS Nazarcea, au fost vândute de Primăria Constanţa, în anul 2004, primul către soţii Maticiuc, al doilea către soţii Alexa.

Războiul pentru terenul de pe malul lacului

Pe de altă parte, în acei ani în care se comasau aceste suprafeţe în proprietatea lui Ozghen, Alexa şi Maticiuc, începea o altă evoluţie extem de spectaculoasă. Terenul aflat peste drum de actualul complex comercial Tom, pe malul lacului Siutghiol, a fost retocedat de administraţia Mazăre, în anul 2002, către diverse persoane fizice, în ciuda faptului că unele din acestea erau decedate. Chiar a doua zi după emiterea titlurilor de proprietate, procurista morţilor a vândut terenurile omului de afaceri Gigi Alexa, finul lui Gigi Becali, care se aflase de la bun început în spatele afacerii. Însă Alexa n-a prea avut noroc. Pe 1 aprilie 2008, titlurile de proprietate ale persoanelor decedate au fost anulate de judecătoarea Corina Eugenia Jianu, iar pe 1 aprilie 2010, aceeaşi judecătoare a decis să atribuie terenurile de peste drum de Carrefour persoanei fizice Zoea Rădulescu.
Zoea Rădulescu, o apropiată a fostului preşedinte Emil Constantinescu (stânga) şi Gigi Alexa, finul lui Gigi Becali (dreapta).
În 2016, Parchetul Curţii de Apel Constanţa l-a trimis în judecată pe expertul tehnic judiciar care atestase, în fals, că terenurile din zona Carrefour ar aparţine Zoei Rădulescu, întrucât autorii acesteia au deţinut terenuri pe aria comunei Mihail Kogălniceanu, iar nu pe malul lacului Siutghiol, în intravilanul Constanţei. Demersul în cauză ar putea conduce la revalidarea titlurile mai vechi, care l-au făcut pe proprietar pe Gigi Alexa. Pe de altă parte, terenul de peste drum de Carrefour este revendicat în instanţă, într-un proces vechi din anul 2002, de urmaşii familiei Wild-Zossima, familie care a deţinut exact în acel loc un conac boieresc şi grădini de zarzavaturi. Aceştia au atacat dispoziţia dată de Radu Mazăre, în anul 2002, în favoarea „morţilor” care au vândut terenul către Alexa. Procesul proprietarilor de drept trenează de ani de zile, fiind întors în mai multe cicluri procesuale de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aprobări pentru Sigma Residence

Revenind la Sigma Residence, cartierul pe care vor să-l construiască afaceriştii Ozghen, Alexa şi Maticiuc, trebuie să mai spunem că Planul Urbanistic Zonal, care stă la baza întregii dezvoltări, a fost aprobat de Consiliul Local Constanţa în anul 2012, pentru o suprafaţă de 287.789 de metri pătraţi. În 2015, Agenţia pentru Protecţia Mediului din Constanţa a avizat proiectul pentru construirea drumurilor de acces şi a alimentării cu apă. În sfârşit, pe 4 aprilie 2017, pe site-ul instituţiei a fost publicat şi memoriul, menţionat în preambulul acestui articol, pentru realizarea conductei de descărcare şi a canalizărilor de apă pluvială.

„Cel mai nou şi mai modern proiect rezidenţial din Constanţa, propune aproape 30 de hectare vile, imobile moderne, zone de servicii, un parc generos, o vedere superbă spre Marea Neagra şi infrastructură de ultima generaţie. Una din cele mai mare investiţii în Infrastructură într-un proiect nou rezidenţial din Constanţa care va totaliza peste 6 milioane Euro în străzi generoase asfaltate de 13 metri lăţime cu trotuare şi spaţii verzi, iluminat public, reţea modernă de alimentare cu apă, reţea canalizare ape menajere şi ape pluviale, peste 7 MW va fi puterea instalată şi va asigura necesarul de consum energetic pentru întreg proiectul, reţea nouă de alimentare cu gaze naturale şi staţie de ridicarea a presiunii şi o reţea modernă de curenţi slabi pentru internet şi televiziune prin cablu.” – îşi prezintă investitorii proiectul pe site-ul http://sigmaresidence.ro.

Adrian Cârlescu